Misiunile Arhitectului

Introducere

Construirea presupune dintotdeauna procese complexe care, observate în detaliu, ne permit să constatăm că se pot organiza în diferite moduri, cu diferite nuanţe și cutume, după cadre legislative diferite și cu rezultate uzuale diferite din perspectiva calităţii arhitecturii obţinute. În mod cert nu există și nu este necesar să intenţionăm o standardizare perfectă a proceselor de construire și, implicit, a participării arhitecţilor de pretutindeni la acestea. A construi însemnă relaţii și comunicare, evoluţie și decizii și este altceva dacă cineva construiește pentru el însuși sau pentru a vinde sau închiria, dacă își cunoaște utili zatorul final al construcţiei de la început sau se adresează unuia generic. Mai mult, este uneori cu totul altceva dacă se construiește din bani publici, asupra cărora responsabilitatea se asumă altfel decât pentru finanţările private sau dacă acestea provin din surse proprii ori credite bancare.

În România persistă impresia că procesele construirii, care implică cele mai vizibile etape ca fiind cele ale concepţiei, autorizării și construirii efective, sunt clar definite de legi, astfel încât nu există variante, alternative sau chiar loc pentru maniere personalizate de a le derula. Această percepţie este în mod evident cauzată de memoria perioadei predecembriste, în care clientul era unic, iar în proiectare toţi actorii acţionau în absenţa concurenţei, antreprenorii fiind de asemenea desemnaţi, deci fără presiunea competiţiei de oferte și a reputaţiei. Lucrurile au evoluat fundamental, dar în România nu s-a ajuns încă la formulele prezente în domeniul construirii în ţările europene avansate. Rolul arhitectului este diferit în cultura românească a construirii faţă de ceea ce trebuie, se așteaptă de la el și face în mod uzual în ţări ca Marea Britanie, Germania, Franţa, Olanda sau Austria. Cauze importante ale lipsei generale de calitate a construcţiilor și ale eșecului arhitecturii publice în România sunt cele ale modului în care este folosit arhitectul și ale modului în care el însuși se implică în proiecte și construire. Practicile și mai ales timpul fixează anumite cutume care, pentru a fi schimbate, necesită eforturi susţinute. A preciza care este rolul obișnuit, comun diferitelor culturi ale construirii și care sunt activită ţile suplimentare pentru care arhitectul este pregătit și are competenţe este un astfel de efort. Vorbim aici de activităţi ce aduc garanţii pentru reușita proiectului sau îi pot crește calitatea.

Câteva dintre erorile frecvente care se fac la adresa rolului arhitectului și a modului de construire sunt ignorarea rolului integrator, de coordonator al arhitectului în proiecte și concepţia că un proiect este cumularea a câtorva subproiecte sau părţi distincte independente, cum ar fi arhitectura, structura de rezistenţă și instalaţiile; concepţia că rolul arhitectului este exclusiv de a realiza proiectul înainte de începerea construirii pe șantier și că toate elementele proiectului pot fi stabilite în mod exhaustiv înainte de execuţie; ignorarea nevoii de resurse de timp și financiare pentru a dezvolta un proiect, trecând prin toate fazele care îi asigură o maturizare sănătoasă cu o suită de decizii aprofundate și în cunoștinţă de cauză a actorilor implicaţi. Pentru România, unde cultura construirii în perioada postcomunistă nu s-a format consistent încă, aceste erori pot produce dezastre pentru calitatea arhitecturii, cu atât mai dramatice cu cât eșecurile nu sunt analizate și nici procesele corectate pentru a progresa și a reduce riscurile.

Cum putem explica faptul că, în prezent, dispunând de tehnologie digitală și de o industrie a materialelor și a sistemelor pentru construcţii foarte dezvoltate, de alternative și soluţii extrem de diverse, totuși se construiește de foarte multe ori, neintenţionat, mai prost decât în urmă cu 50 sau 100 de ani?

Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de dureros: mulţi dintre cei implicaţi în construire au contribuţii superficiale, nu își joacă corect rolurile și, mai grav, nu își cunosc rolurile pentru a și le îndeplini, aceste practici fiind pierdute și influenţate de ruptura produsă de comunism în modernizarea României și alterate de neoliberalismul speculativ și de incapacitatea clasei politice de a-și forma și impune voinţa în direcţia calităţii arhitecturii.

Arhitecţii din ţările Uniunii Europene sunt preocupaţi și încearcă să consolideze diferitele experienţe legate de practica arhitecturii pentru a învăţa unii de la alţii, după modelele de bună practică. ACE (Consiliul Arhitecţilor din Europa) a realizat o serie de studii prin contribuţia arhitecţilor experimentaţi din mai multe ţări, cu practici diferite, pentru a oferi ghidaje pentru toate organizaţiile membre. Activitatea grupului de lucru din cadrul OAR în domeniul misiunilor arhitecţilor s-a bazat pe experienţa ACE și pe aceste ghidaje. Spre exemplu, grupul Mission and Fees (misiuni și onorarii), denumit ulterior Scope of Services (tematica serviciilor), a furnizat o descriere completă a rolurilor pe care le poate avea un arhitect oriunde în Europa. O descriere a modului de construire și a misiunilor arhitecţilor a fost construită pornind în special de la documentul german HOAI 2013, de la HIA din Austria, de la RIBA 2013 plan of work din Marea Britanie și de la European Standard on Engineering consultancy services EN 16310, publicat în 2013 de Comisia Europeană. Se descriu fazele proceselor ca fiind: iniţiativa proiectului, iniţierea proiectului, proiectarea (proiectul de concept, proiectul dezvoltat și proiectul detaliat), construirea, utilizarea construcţiei și sfârșitul vieţii construcţiei. Pentru fiecare dintre acestea, definite în conformitate cu standardul european EN 16310, arhitectul poate îndeplini misiuni referitoare la câteva grupe mari de activităţi: servicii de proiectare și managementul construirii, aprobări și autorizări legale, procurare și aprovizionare de materiale și sisteme constructive, programe arhitecturale (funcţiunile construcţiilor), sustenabilitatea construcţiilor, siguranţă și sănătate, consultanţă de specialitate pentru proiectare, consultanţă de specialitate pentru subproiectanţi, schimburi de informaţii și comunicare.

OAR a dezvoltat acest document, Misiunile arhitectului, în conformitate cu rezultatele acestor studii, cu practica românească a birourilor performante și cu permanentă atenţie la legislaţia și cadrul normativ în vigoare, pentru a nu ieși din limitele impuse în prezent de acestea. Valoarea documentului este practică, organizatorică și chiar educativă pentru noile generaţii de arhitecţi și pentru cei care doresc să organizeze un birou de proiectare. Simpla lecturare a documentului oferă celor interesaţi o posibilă naraţiune a unui proces de realizare a unui proiect, în manieră profesionistă, aprofundată, eficientă, rezultată prin cumularea și interpolarea experienţelor din mai multe ţări europene și a experţilor proveniţi din acestea, adaptate la cultura românească din prezent și orientate către un progres realizabil numai prin aplicarea lor de către arhitecţi și de către promotorii și clienţii proiectelor. Documentul este editat într-un format ușor de imprimat în birou și de multiplicat și, de asemenea, de transmis prin internet, astfel încât să poată ajunge ușor pe biroul tuturor celor care se implică în construire indiferent de rolul lor.

OAR recomandă tuturor arhitecţilor membri să transmită acest document clienţilor lor și, de asemenea, să-l prezinte și să-l explice stagiarilor pe care îi au în îndrumare. Astfel vom putea contribui la creșterea calităţii mediului construit, prin descrierea și configurarea misiunilor necesare a fi îndeplinite în cadrul proiectului în general și de arhitecţi în special.

Arh. Șerban Ţigănaș, președinte OAR